Nu ești prea mare, copile!

NU EȘTI NICIODATĂ PREA MARE!
Nu, nu ești! Nu ești prea mare ca să te uiți la desene animate în timpul liber. Nu ești prea mare ca să iei, uneori, niște culori, o foaie albă și să te apuci să colorezi ce simți. Nu ești prea mare ca să te joci cu mingea sau să mai crezi orbește că vei găsi ceva sub brad în dimineața de Crăciun. Da, „adultule”, minunile există! Nu ești, în niciun caz, prea mare ca să te mai dai puțin în leagăn. Nu e un lucru de „bebeluși” să nu poți să dormi din cauza unui coșmar și să asculți cântece de leagăn. Sau să iei un ursuleț în brațe noaptea și să-ți imaginezi că alungă coșmarurile și tristețea. De ce încetăm, brusc, să ne mai ducem la colindat iarna? Că am „crescut”? Totul s-a dus, s-a spulberat ca un vis în zori, iar noi nu facem decât să ne mândrim prostește zicând cu aroganță „sunt prea mare pentru prostiile astea”. Toate aceste „prostii puerile” reprezintă fericirea. Nu e trist când ne gândim că suntem prea mari pentru a fi fericiți?
Partea bună e că asta e doar în capul nostru. În realitate, nu ești prea mare. Ești doar prea orb. Orb să vezi că timpul nu se mai întoarce la vremurile în care făceai oameni de zăpadă și te dădeai cu săniuța. Sau când înălțai un zmeu și alergai energic… spre nicăieri. Vezi tu, „maturule”, oricât de bătrân ai fi, cât inima încă-ți bate, înseamnă că poți face ceea ce-ți dorești fără să-ți pese că „prietenii” tăi triști spun „te comporți prostește” sau „zici că ai 3 ani”. Vezi tu, „copile”, nu ești prea mare, ești doar prea conformist! 😉